Administrația județeană alături de comunitatea sibiană

foto 2 @FocusSibiu

CABINET PREŞEDINTE
29.05.2017

 Administrația județeană alături de comunitatea sibiană

 În acest week-end, Consiliul Judeţean Sibiu a participat cu o ştafetă  la Maratonul Internaţional Sibiu 2017.  Daniela Cîmpean este primul lider al administraţiei judeţene sibiene care aleargă în acest eveniment anual de strângere de fonduri pentru cauze ale comunităţii.

Cauza pentru care s-a mobilizat preşedinta CJ urmăreşte introducerea unei televiziuni cu circuit închis care să ofere programe educative copiilor internaţi pentru recuperare la Spitalul de Psihiatrie Gh. Preda din Sibiu, ce atrage pacienţi din întreaga ţară. Cu ajutorul susţinătorilor care au făcut donaţii pentru kilometrii parcurşi de preşedinta CJ, s-au strâns peste 10.000 lei, astfel că proiectul va putea fi realizat deja în lunile următoare.

„A fost o experiență extraordinară să particip la maraton alături de atâția oameni dedicați. Vreau să revin și anul viitor și să ne mobilizăm pentru cauza noului spital județean” a declarat președinta CJ la linia de sosire.

Alături de preşedintă, ştafeta Consiliului Județean i-a inclus pe managerul public, Ioan Bordianu,  pe şeful Serviciului de Resurse Umane, Marian Concioiu şi pe Şeful Serviciului Administrare Buget, Claudiu Stupar. Prin participarea la maraton, echipa Consiliului Judeţean Sibiu doreşte să încurajeze iniţiativele care lasă urme vizibile în comunitate – cele în care administraţia publică și societatea civilă fac eforturi comune.

Detalii pe https://www.facebook.com/presedinta.cj.sibiu/

fisiere video> https://www.youtube.com/watch?v=pAkajpl33Qo ; https://www.youtube.com/watch?v=M8kpO6_wxB8

 

 

www.cjsibiu.ro folosește cookies. Continuarea navigării pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close