Posibilități de finanțare pentru antreprenorii din județul Sibiu

IMG_0430

COMUNICAT DE PRESĂ
31.01.2018

Posibilități de finanțare pentru antreprenorii din județul Sibiu

Consiliului Județean Sibiu a găzduit miercuri, 31 ianuarie 2018, conferința de lansare a proiectului „Antreprenoriat prin inovare – dezvoltare inteligentă durabilă în Regiunea Centru – INOV@RE” finanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman – POCU/82/3/7/104174. Proiectul este implementat în Regiunea Centru de către Fundația Centrul de Resurse pentru Educație și Formare Profesionala – CREFOP (în calitate de lider) și partenerii: Consiliul Județean Sibiu, CIT-IRECSON CENTRUL DE INFORMARE TEHNOLOGICĂ SRL și EU-ROM TRAINING AND CONSULTANCY SRL.

La eveniment au participat președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, Oana Popa, director executiv Direcția Strategii, Proiecte, reprezentanți ai partenerilor din cadrul proiectului, reprezentanți ai mediului de afaceri, ai societății civile, primari și jurnaliști.

 „Prin proiectul lansat astăzi, sectorul nonguvernamental, mediul de afaceri și sectorul public creează premisele pentru ca județul Sibiu să facă încă un pas pe calea creșterii competitivității economice. Ne dorim ca un număr cât mai mare dintre antreprenorii care vor beneficia de finanțare prin acest proiect să fie din județul Sibiu”, a spus Daniela Cîmpean, președinte Consiliului Județean Sibiu.

Perioada de implementare a proiectului este de trei ani: 15.01.2018 – 14.01.2021

Bugetul total al proiectului este  11.885.355,27 lei, din care cofinanțarea partenerilor în cadrul proiectului este de 113.287,16 lei. Contribuția financiară a Consiliului Județean Sibiu este de 14.730,63 lei.

Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea antreprenoriatului în regiunea Centru prin stimularea inițiativei antreprenoriale in rândul a 400 de persoane fizice (șomeri, persoane inactive, persoane care au un loc de muncă și înființează o afacere în scopul creării de noi locuri de muncă), prin sprijinirea lor pentru înființarea de afaceri inclusiv prin oferirea unui suport financiar pentru 48 de afaceri prin oferirea de micro-granturi (sprijinul financiar/proiect de afacere este de aproximativ 33.000 euro).

Fiind orientat spre inovare, proiectul va stimula firmele să investească în activități inovatoare, precum și să formeze parteneriate public-private sau private-private, prin transfer de cunoștințe de la mediul public la mediul privat și invers. Acest efect va fi potențat de o schimbare la nivelul mentalității colective a comunităților din regiune per ansamblu, cu efect pe termen lung, prin promovarea unei imagini pozitive a zonei, asigurând în aceleași timp accesul și tratamentul egal și nediscriminatoriu al acestora.

Ioana Căpățînă,
Purtător de cuvânt

www.cjsibiu.ro folosește cookies. Continuarea navigării pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close