A fost deschis pentru turiști noul refugiu alpin Călţun realizat cu fonduri alocate de Consiliul Județean Sibiu

A fost deschis pentru turiști noul refugiu alpin Călţun realizat cu fonduri alocate de Consiliul Județean Sibiu

Refugiul alpin Călţun, de lângă lacul cu același nume din Munţii Făgăraş, este deschis din această săptămână şi pregătit să primească turiştii care au urcat pe munte şi se află într-o situaţie de criză.

Vechiul refugiu se afla într-o stare avansată de degradare, fiind construit în urmă cu peste 40 de ani de Formaţiunea Salvamont Sibiu. În toată această perioadă a fost întreţinut de membrii S.P.J. Salvamont Sibiu si folosit de echipele Salvamont Sibiu în acţiunile de salvare şi patrulare preventivă.

Noul amplasament, situat la altitudinea de 2.160 de metri, a fost ales pe un platou aflat cu 25 de metri deasupra vechiului refugiu, într-o zonă considerată cu cel mai mare risc de accidente din Munţii Făgăraşului. Acesta are rolul de a asigura un adăpost pentru turiştii aflaţi în dificultate, dar este și o bază pentru echipele Salvamont aflate în serviciul de patrulare preventivă şi a celor de intervenţie.

Refugiul, care poate adăposti 22 de oameni, are o suprafaţă de 36 mcompartimentat în două încăperi, una destinată turiştilor iar cealalată pentru echipa Salvamont.

Proiectul refugiului a fost realizat de Marius Miclăuș, un arhitect din Timişoara care a acordat o mare atenţie protejării mediului și care a lucrat cu Marius Șoflete, unul dintre cei mai buni ingineri de construcții din lemn din România. S-au folosit doar materiale ecologice, iar arhitectura se încadrează perfect în peisaj

Lucrările au început în noiembrie anul trecut şi s-au finalizat în această săptămână. Tot procesul a fost unul dificil, pentru că modulele ce compun refugiul au fost transportate cu un elicopter MI 17, pus la dispoziţie de Ministerul de Interne.

Transportarea materialelor a fost extrem de dificilă, pilotul elicopterului, comandorul Neculai Chiriță, mi-a spus ca a fost poate unul dintre cele mai grele zboruri din ultima perioadă. A fost dificil din cauza altitudinii, a condiţiilor meteo şi mai ales din cauza greutăţii modulelor. Piloţii au fost foarte atenţi, ei ne-au dat indicaţii despre dimensiunile modulelor, pentru a le putea transporta fără a pune în pericol zborul”, spune Adrian David, şeful Salvamont Sibiu. S-au efectuat peste 10 zboruri pentru a transporta toate materialele necesare construcţiei.

Investiția se ridică la 150.000 de lei, fonduri alocate de  Consiliul Judeţean Sibiu, în scopul asigurării unor condiții moderne și sigure pentru turiștii montani aflați în dificultate sau în situații de urgență. În aceste condiții, refugiul Călţun nu este o unitate de cazare, iar până la finalul lunii septembrie acolo se va afla permanent un echipaj Salvamont Sibiu. Vechiul refugiu va fi casat, iar în locul său va fi amenajată o platformă de aterizare pentru elicopterele de intervenţie.

În zona de creastă a Munţilor Făgăraş nu există refugii montane suficiente, astfel că ținta pentru asigurarea siguranţei turismului montan în zona de creastă este construirea a cel puţin două noi refugii la Chica Fedeleşului şi Portiţa Avrigului.

SPJ Salvamont Sibiu

www.cjsibiu.ro folosește cookies. Continuarea navigării pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close