În comuna Axente Sever se va inaugura Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor

Nr. 2744 
Data: 11.06.2018

Comunicat de presă 

În comuna Axente Sever se va inaugura Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor

   Vineri, 15 iunie 2018, ora 9°°, în comuna Axente Sever va avea loc inaugurarea Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Axente Sever, structură înfiinţată prin Hotărârea nr. 28/2017 a Consiliului local.

De activitatea specifică pe linie de evidenţă a persoanelor vor beneficia circa 4.300 de locuitori ai comunei, având în vedere actualizarea arondării unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Sibiu la serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Sibiu nr. 109/2018.

Prin înfiinţarea acestei structuri de profil se eficientizează serviciile furnizate cetăţenilor de către autorităţile locale în sensul că, depunerea documentelor necesare în vederea eliberării actelor de identitate se realizează chiar în localitatea de domiciliu, într-un spațiu amenajat în sediul Primăriei comunei Axente Sever, situat pe str. Principală nr. 308, spaţiu dotat cu toate echipamentele necesare desfăşurării activităţii în condiţii optime.

Nu în ultimul rând, precizăm faptul că, este cel de-al 18-lea serviciu de specialitate înfiinţat în judeţul Sibiu a cărui activitate va fi coordonată şi controlată metodologic pe linie de evidenţă a persoanelor, conform prevederilor legale, de către Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Sibiu.

DIRECTOR EXECUTIV,
Florin-Ioan MUNTEANU

www.cjsibiu.ro folosește cookies. Continuarea navigării pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Mai multe informatii

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close