Polul urban Sibiu

051 Brukenthal

Municipiul Sibiu

Municipiul Sibiu a fost Capitala Transilvaniei în secolele XVII şi XVIII şi a devenit peste timp, în 2007, Capitală Culturală Europeană împreună cu Ducatul Luxemburg.

În vremea romană zona Sibiului era cunoscută sub denumirea de Cibiniensis sau Cibinium de aici derivând numele râului Cibin și denumirea românească a orașului. În zona miticului castru roman Cedonia s-au așezat în secolul al 12-lea coloniști sași din teritoriul Rin-Mosela. Așezarea s-a numit la început Cibinium iar ulterior Hermannstadt – orașul lui Hermann.

Sibiul este un municipiu dinamic, împletind competitivitatea economică în industriile de vârf şi în special în industria producătoare de componente auto, cu turismul cultural şi faima de a fi reuşit să conserve şi să renască istoria sa milenară. În jurul vechiului oraş medieval se află cartiere noi şi moderne de locuire, zone şi parcuri industriale, uzine şi centre de cercetare, care arată că o politică publică inteligentă poate asigura convieţuirea durabilă dintre un patrimoniu istoric inestimabil, fericit conservat, şi o economie modernă şi competitivă. Pol urban semnificativ, municipiul Sibiu oferă un excelent raport investiţie-profit şi este atractiv pentru tineri din întreaga ţară care vin aici fie pentru studii academice la Universitatea Lucian Blaga, Universitatea Româno-Germană sau la Academia Forţelor Terestre, fie direct pentru a se angaja în una dintre cele peste 7300 de companii active în oraş. Sibiul este în România singura destinaţie Michelin de 3 stele şi cea mai cautată destinaţie de city break.

Obiective