Șef serviciu: ec. Maria Coșa
Adresa: Sediul de pe strada General Dragalina, nr. 1 A
vezi aici: Localizare
TEL. 0269/217733
Descriere:
Serviciul financiar-contabilitate are în componență și Compartimentul executare silită, este subordonat directorului executiv al Direcției economice, fiind condus de un șef serviciu.
Șeful serviciului îndeplinește, în condițiile legii, atribuțiile generale , precum și următoarele atribuții principale specifice:
a) organizează, coordonează și răspunde de conducerea evidenței contabile a Consiliului Județean Sibiu, în condițiile legii;
b) analizează și elaborează strategii financiar – contabile, cu respectarea prevederilor legale;
c) colaborează cu celelalte structuri de specialitate din cadrul Consiliului Județean Sibiu în vederea execuției de casă a bugetului de venituri și cheltuieli, conform clasificației bugetare în vigoare;
d) coordonează activitatea de întocmire și centralizare a Dării de seamă contabile la sfârșitul fiecărei perioade de raportare și le prezintă la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Trezoreria Sibiu;
e) asigură elaborarea la termen a analizelor, informărilor, rapoartelor și a altor lucrări privind Contul de execuție a veniturilor și cheltuielilor Consiliului Județean Sibiu;
f) organizează, coordonează o evidență contabilă distinctă pentru fiecare proiect finanțat din fonduri externe nerambursabile postaderare, în funcție de specificul fiecărui proiect;
g) asigură întocmirea, circulația și păstrarea documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor contabile;
h) verifică execuția plăților și cheltuielilor, pe subdiviziunile clasificației bugetare, urmărind încadrarea acestora în limitele bugetare aprobate;
i) asigură efectuarea de analize și sinteze privind urmărirea și încasarea veniturilor, asigură evidența execuției veniturilor proprii cât și a veniturilor cu destinație specială, face propuneri de rectificare a veniturilor din bugetul local al Județului Sibiu în funcție de gradul de realizare al acestora;
j) asigură publicarea și actualizarea pe pagina de internet a Consiliului Județean Sibiu și pe pagina de internet a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a situațiilor financiare și a altor situații prevăzute de lege;
k) acordă asistență financiar-contabilă și sprijină serviciile publice subordonate Consiliului Județean Sibiu în organizarea contabilității;
l) îndeplinește, potrivit legii, și alte atribuții și sarcini încredințate de Consiliul Județean Sibiu, de conducerea acestuia și de directorul executiv.
( in conformitate cu ROF al aparatului de specialitate al CJSibiu aprobat prin Hotararea 138/2024)
Personalul din cadrul Serviciului financiar – contabilitate îndeplinește, în condițiile legii, atribuțiile generale, precum și următoarele atribuții principale specifice:
a) înregistrează în contabilitate, cronologic și sistematic, facturile primite de la furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii, precum și toate plățile efectuate către aceștia și către alți beneficiari (salariați, instituții/autorități publice, asociații, cluburi sportive, unități de cult și alte entități publice sau private), pe surse de finanțare;
b) înregistrează în contabilitate toate mișcările (transferuri, consumuri, ieșiri din gestiune, intrări în gestiune pe alte căi decât prin achiziții, etc) de imobilizări corporale și necorporale, obiecte de inventar, stocuri, bonuri valorice, etc;
c) înregistrează în contabilitate operațiunile economice și financiare rezultate din relațiile cu debitorii, creditorii, instituțiile de credit, trezoreria statului precum și autoritățile de management/autoritățile de certificare și plată/agențiile de plăți care gestionează fondurile externe nerambursabile;
d) verifică statele de plată, înregistrează în contabilitate cheltuielile de personal pentru aparatul de specialitate și consilieri județeni, efectuează toate operațiunile referitoare la reținerile din salarii și întocmește documentele pentru efectuarea plăților;
e) urmărește încadrarea plăților în prevederile contractelor/comenzilor încheiate cu furnizorii de servicii, de produse, de lucrări, după caz;
f) verifică deconturile de cheltuieli aferente deplasărilor efectuate în interes de serviciu în țară/străinătate de către salariați, colaboratori și consilierii județeni și efectuează înregistrarea acestor operațiuni în contabilitate; 20 F2-PO-SAPLCS-04, rev.0
g) calculează și înregistrează în contabilitate amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniu, în condițiile legii;
h) înregistrează în contabilitate rezultatele reevaluării activelor fixe aflate în patrimoniu conform reglementărilor legale în vigoare;
i) efectuează înregistrarea în contabilitate a operațiunilor de modificări în regimul juridic al bunurilor ce aparțin domeniului public și privat al județului Sibiu, pe măsura apariției acestora;
j) înregistrează în evidența extracontabilă ordonanțările de plată, garanțiile de bună execuție aferente contractelor de achiziție, precum și alte operațiuni reglementate de lege pentru care se impune organizarea evidenței extracontabile;
k) ține evidența cheltuielilor de capital (inclusiv pentru imobilizări corporale și necorporale în curs de execuție), urmărind încadrarea în sumele cuprinse în programul de investiții aprobat prin hotărâre a Consiliului Județean Sibiu;
l) verifică documentele justificative anexate la ordonanțarea de plată și întocmește instrumentele de plată către trezorerie și alte instituții bancare, precum și CEC-urile pentru ridicare de numerar;
m) urmărește și verifică modul de utilizare și justificare a avansurilor acordate în condițiile legii;
n) verifică și urmărește încadrarea consumului de carburanți în limitele aprobate prin hotărâre a Consiliului Județean Sibiu;
o) verifică zilnic extrasele de cont și registrul de casă, precum și documentele justificative anexate acestora;
p) înregistrează zilnic în sistem informatic operațiunile de încasări și plăți în lei și/sau valută prin casierie, asigură depunerea în termenul legal la Trezoreria Statului a sumelor încasate prin casă, a drepturilor neridicate sau necuvenite;
q) înregistrează în contabilitate operațiunile de închidere a exercițiului financiar și stabilirea rezultatului execuției bugetare;
r) înregistrează și urmărește constituirea garanțiilor materiale pentru funcțiile de gestionari;
s) verifică lunar concordanța soldurilor conturilor de plăți efectuate și de disponibilități din evidența proprie, cu cele înscrise în extrasele de cont;
t) întocmește lunar balanța de verificare sintetică și analitică pentru verificarea exactității înregistrărilor contabile și controlul concordanței dintre contabilitatea sintetică și cea analitică, principalul instrument în baza căruia se întocmesc situațiile financiare;
u) întocmește la termenele stabilite prin lege formularele de raportare în Sistemul național de raportare FOREXEBUG;
v) întocmește și transmite la termenele stabilite prin lege către Organul fiscal teritorial competent, Situația privind monitorizarea cheltuielilor de personal, centralizată pe capitole de cheltuieli bugetare, pentru aparatul de specialitate și instituțiile aflate în subordinea Consiliului Județean Sibiu;
w) organizează și ține evidența Registrului de evidență a datoriei publice locale, întocmește și transmite lunar Organelor fiscale teritoriale competente formularele de raportare privind datoria publică a Consiliului Județean Sibiu;
x) întocmește lunar, trimestrial și anual, în conformitate cu normele legale în vigoare, Situațiile financiare cu anexele aferente și Raportul explicativ al posturilor din bilanț pentru activitatea proprie;
y) întocmește și depune raportările financiare lunare și situațiile financiare trimestriale și anuale la Organul fiscal teritorial, la termenele legale, agregat la nivelul Județului Sibiu și pentru activitatea proprie;
z) întocmește după caz, la termen, dările de seamă statistice din domeniul de activitate;
aa) organizează și efectuează, împreună cu persoanele desemnate de conducerea instituției, inventarierea anuală a patrimoniului, verifică și înregistrează în contabilitate rezultatele inventarierii;
bb) întocmește adresele de deblocare a garanțiilor de bună execuție aferente contractelor de achiziții de bunuri și servicii;
cc) relaționează și colaborează cu Trezoreria municipiului Sibiu sau cu băncile comerciale, după caz, pentru depunerea și ridicarea documentelor de plată, a extraselor de cont, a numerarului, cumpărarea sau vânzarea de valută pentru efectuarea operațiunilor în valută;
dd) întocmește, editează în format scris și/sau electronic și păstrează registrele de contabilitate obligatorii: Registrul jurnal, Registrul inventar și Registrul cartea mare;
ee) verifică periodic cu reprezentanții Organului fiscal teritorial competent, concordanța obligațiilor de plată către bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale înregistrate în evidența contabilă, cu cele reflectate în fișa fiscală pe plătitor;
ff) stabilește, constată, controlează, urmărește și încasează taxele și tarifele datorate bugetului local al Județului Sibiu;
gg) ține evidența obligațiilor fiscale pentru fiecare plătitor de taxe și tarife locale, urmărește modul de încasare a veniturilor și ia măsuri de remediere a cauzelor de execuție necorespunzătoare;
hh) urmărește termenele scadente ale obligațiilor de plată privind creanțele bugetare prevăzute în contracte sau în actele normative care le reglementează și calculează majorările de întârziere datorate de către debitori;
ii) înregistrează în programul informatic, în baza extraselor de cont, sumele încasate de la persoanele fizice sau juridice în vederea întocmirii lunare a balanței de verificare analitice și sintetice pentru conturile de venituri;
jj) efectuează virarea din sumele încasate, reprezentând taxe pentru eliberarea autorizațiilor de construire și certificatelor de urbanism, cota de 50% din aceste sume, ce revine potrivit legii, unităților administrativ teritoriale pe raza cărora se vor realiza investițiile;
kk) restituie sumele rezultate din regularizarea taxei pentru autorizațiile de construcție, emise de compartimentul de specialitate din cadrul Consiliului Județean Sibiu;
ll) înregistrează contractele de concesiune/închiriere, contractele de utilizare/ocupare a zonei drumurilor și podurilor județene aflate în administrarea Consiliului Județean Sibiu și urmărește încasarea prețurilor contractelor;
mm) întocmește și eliberează facturi fiscale pentru eliberarea autorizațiilor de construire, certificate de urbanism, acord prealabil de amplasare și acces la drum, autorizație de amplasare și acces la drum, licențe de traseu, tarif de utilizare a zonei drumurilor județene, tarif pentru ocuparea suprafețelor din zona drumurilor județene, concesiuni, etc.;
nn) efectuează, în situația nerespectării prevederilor contractuale pentru livrări de bunuri, prestări de servicii și execuție lucrări, calculul majorărilor de întârziere și întocmește facturi în acest sens;
oo) întocmește toate documentele necesare activității de executare silită: înștiințări de plată, somații de plată, titluri executorii, adrese de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești la unitățile de trezorerie a statului și unitățile bancare;
pp) urmărește subvențiile primite de la bugetul de stat aferente planurilor urbanistice generale și regulamentelor de urbanism, precum și lucrărilor de cadastru imobiliar edilitar și de construire a băncilor de date urbane și întocmește ordinele de plată pentru decontarea acestora;
qq) acordă asistență financiar-contabilă și sprijină serviciile publice subordonate Consiliului Județean Sibiu în organizarea contabilității;
rr) îndeplinește, potrivit legii, și alte atribuții și sarcini încredințate de Consiliul Județean Sibiu, de conducerea acestuia, de directorul executiv și de șeful serviciului.
( in conformitate cu ROF al aparatului de specialitate al CJSibiu aprobat prin Hotararea 138/2024)
Personalul din cadrul Compartimentului executare silită se află în subordinea Șefului Serviciului financiar – contabilitate și îndeplinește, în condițiile legii, atribuțiile generale prevăzute la art.11, precum și următoarele atribuții principale specifice:
a) aplică măsuri de executare silită în cazul debitorilor care n-au efectuat plată, la termenele legale, a obligațiilor pe care le au față de bugetul local al Județului Sibiu;
b) emit titlul de creanță prin care se stabilește și se individualizează obligația de plată privind creanțele bugetare și toate documentele cu privire la executare;
c) colectează creanțele bugetare provenite din impozite, taxe, chirii, redevențe, amenzi și alte venituri;
d) execută silit creanțele bugetare rezultate din raporturile juridice contractuale efectuate în baza hotărârii judecătorești sau a altui înscris, care potrivit legii, constituie titlu executoriu;
e) întocmește și transmite somațiile de plată, titluri executorii, adrese de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești la unitățile de trezorerie a statului și unitățile bancare;
f) calculează creanțele fiscale accesorii sau alte sume și le consemnează într-un proces verbal care constituie titlu executoriu, pe care îl comunică debitorului;
g) aplică măsuri de executare silită prevăzute de lege, după cum urmează:
– executare silită prin poprire (întocmește adresele de înființare a popririi, le comunică, ține evidența acestora potrivit legii);
– executarea silită prin poprire asiguratorie (întocmește adresele de înființare a popririi, le comunică, ține evidența acestora potrivit legii);
– executarea silită a terțului poprit; – executarea silită a bunurilor mobile;
– executarea silită a bunurilor imobile;
h) aplică măsurile asiguratorii sub forma popririi asiguratorii și a sechestrului asigurator;
i) ține evidența popririlor primite de Consiliul Județean Sibiu, în calitate de terț poprit în baza Codului de procedură fiscală sau, după caz, a Codului de procedură civilă
j) urmărește plățile făcute către instituțiile care au instituit poprirea și comunică acestora sumele achitate în baza popririi, precum și documentele de plată; procedează la stingerea creanțelor bugetare utilizând modalitățile prevăzute de lege;
k) colaborează cu celelalte direcții și servicii din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Sibiu și cu instituțiile / societățile subordonate sau aflate sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;
l) îndeplinește, potrivit legii, și alte atribuții și sarcini încredințate de Consiliul Județean Sibiu, de conducerea acestuia, de directorul executiv și de șeful serviciului.
( in conformitate cu ROF al aparatului de specialitate al CJSibiu aprobat prin Hotararea 138/2024)